Tango este o formă de artă multidimensională care include muzică, dans și poezie. A luat naștere din confluența culturilor din regiunea Río de la Plata din America de Sud și de atunci are o istorie de peste un secol. Iată zece lucruri pe care s-ar putea să nu le știți despre muzica tango argentinian.
1. Un muzician de tango se numește tanguero/a. Mulți tangueros/a sunt muzicieni multifațetați care compun, aranjează și/sau interpretează muzică de tango. În schimb, un dansator de tango se numește milonguero/a, cel care frecventează milongas (locuri unde se dansează tango).
2. Bandoneónul este instrumentul emblematic al tangoului. Este o concertină cu aripi libere care a luat naștere în Germania la mijlocul secolului al XIX-lea ca orgă portabilă în bisericile parohiale. Probabil că a ajuns în Argentina pe o navă de imigranți la începutul secolului al XX-lea. Diabolic de dificil de cântat, bandoneonul are patru claviaturi organizate destul de ilogic. Fiecare buton creează o intonație diferită odată cu deschiderea și închiderea burdufurilor. Ascultați aici sunetele legendarului bandoneonist Aníbal Troilo (1914-1975) interpretând „Pa’ que bailen los muchachos” („Pentru ca băieții să danseze”) într-o înregistrare din 1962 cu chitaristul Roberto Grela.
3. Ansamblul standard de tango este sexteto típico (sextet tipic/standard). Primele ansambluri de tango de la începutul secolului al XX-lea includeau adesea flaut, chitară, vioară și bandoneón. În anii 1920, Julio De Caro (1899-1980) și școala sa au stabilit sextetul standard format din două viori, două bandoneoane, pian și contrabas. Ascultați aici o înregistrare din 1928 a sextetului lui Julio De Caro interpretând „Boedo” (cu referire la cartierul din partea de sud a Buenos Aires). Din anii 1930 până în anii 1950, sextetul standard s-a extins pentru a include o întreagă secțiune de coarde și o fila (linie) de încă patru bandoenones. După anii 1950, ansamblurile de tango și-au redus dimensiunile și adesea au revenit la noi configurații inspirate de sextetul tipic.
4. Tangoul are două ritmuri de acompaniament distincte: marcato și síncopa. Cel mai elementar marcato în patru marchează literalmente ritmul. Síncopa este un model în afara bătăii care include o serie de variații. Vezi exemplele notate de marcato și síncopa de mai jos.
5. Atunci când interpretează melodii de tango, tangueros folosesc adesea o tehnică numită fraseo. Asemănătoare cu „swing-ul” din jazz, această interpretare ritmică flexibilă a unei melodii de tango corespunde adesea cu fluxul și refluxul elastic al versurilor de tango. Aici Bolotin interpretează melodia „Tres esquinas” („Trei colțuri”) de Ángel D’Agostino și Alfredo Attadía/Enrique Cadícamo, mai întâi așa cum a fost notată și apoi folosind fraseo.
6. Yeites de tango sunt poate cel mai evaziv aspect al interpretării tangoului. Traduse colocvial ca „licks”, aceste tehnici extinse oferă efecte de percuție pentru a accentua ritmul. Introducerea la „Soniada” lui Damian Bolotin prezintă o adevărată enciclopedie de yeites de coarde.
7.Tangourile se încheie frecvent cu o înflorire numită în mod obișnuit „chan-chan”. Această etichetă cadențială folosește o progresie de acorduri V-I cu pași de scală 5-1 în linia superioară. Exemplul de mai jos din finalul piesei „Tres esquinas” ilustrează acest înflorit tipic de tango.
8. Pianistul și șeful de orchestră Osvaldo Pugliese (1905-1995) a condus o orchestră cooperativă în Epoca de Aur. În orchestra acestui faimos tanguero, fiecare membru contribuia la compunerea, aranjarea și interpretarea lucrărilor, iar fiecare membru era plătit în consecință. Iată un exemplu în care Pugliese și orchestra sa din 1952 interpretează celebra „La yumba” (numită astfel după tehnica ritmică caracteristică compozitorului, yumba).
9. Bandoneonistul și șeful de orchestră Astor Piazzolla (1921-1992) nu a fost singurul mare tanguero de după Epoca de Aur. Majoritatea oamenilor din afara Argentinei citează numele lui Piazzolla dacă li se cere să numească un compozitor sau un muzician de tango. Cu toate acestea, tangueros la fel de dinamici și inovatori au construit pe baza moștenirii tangoului și au susținut cariere lungi. Trei dintre acești tangueros proeminenți sunt bandoneonistul Leopoldo Federico (1927-2014), pianistul și bandoneonistul Julián Plaza (1928-2003) și pianistul Horacio Salgán (n. 1916). Printre exemplele de lucrări ale lui Piazzolla, precum și ale lui Federico, Plaza și Salgán se numără:
- „Michelangelo 70” (numită după clubul de noapte din San Telmo), Piazzolla, 1969
- „Éramos tan jóvenes” („Eram atât de tineri”), Federico, 1986, interpretată de cvartetul său, 2010
- „Danzarín” („Dansatoare”), Plaza, 1958
- „A fuego lento” („Pe o flacără joasă”), Salgán, 1951
10. Tangoul este astăzi o formă de artă vie în Argentina. Unii tangueros celebrează trecutul cu interpretări ale unor standarde de tango precum „El choclo” de Villoldo și „La cumparsita” de Gerardo Matos Rodríguez. Alții împing forma de artă spre viitor cu compoziții noi, precum „Soniada” a lui Bolotin, „Contra todos los que rayen” a lui Navarro și „Dalo por hecho” a lui Possetti. Iată linkurile către aceste cinci tangouri:
- „El choclo” („Porumbul”), Villoldo, 1905, interpretat de Plaza’s Orchestra 1996
- „La cumparsita” („Micul marș de carnaval”), Matos Rodríguez, 1916, interpretat de Federico’s Orchestra, 1996
- „Soniada” („Soniada” (joc de cuvinte de la „soñar” și „Sonia” ), Bolotin, interpretată de Cuerdas Pop-Temporaneas, 2006
- „Contratodos los que rayen” („Provocarea tuturor de a învinge la contrabas”) Navarro, 2013.
- „Dalo por hecho” („Consideră că s-a făcut” sau „It’s a Deal”), Possetti, 201
Creditul imaginii principale: „Juan Pablo Navarro și orchestra sa la Almagro Tango Club, iulie 2014, Buenos Aires, AR”. Fotografie realizată de autori.
Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS